În școlile din orașul Novodnistrovsk, regiunea Cernăuți, anul școlar va începe pe 19 august. Această hotărâre a fost adoptată de consiliile pedagogice din cauza riscului de pene de curent pe termen lung în timpul iernii.
Primarul din Novodnistrovsk, Nataliia Țîmbaliuk, a făcut acest anunț.
Este vorba despre două școli din oraș. În mod provizoriu, primul semestru va dura până pe 29 noiembrie, iar al doilea semestru se va desfășura între 3 februarie și 6 iunie. Vacanțele de toamnă pot fi, de asemenea, anulate sau amânate, astfel încât copiii să poată beneficia de vacanța de iarnă în decembrie.
“Conducerea instituțiilor doreșten să se asigure, pentru că nu se știe cum vor fi condițiile iarna în ce privește penele de curent. Ei au luat această decizie de a incepe procesul de instruire mai repede. Dacă copiii au motive intemeiate, poate o vacanță cu parintii și nu pot merge la studii, se subînțelege acest lucru și se aprobă”, spune Țîmbaliuk.
Ce se știe despre începutul anului școlar în regiune?
Ministerul Educației a recomandat universităților să înceapă cursurile pe 15 august, însă pentru școli, departamentul regional de educație sugerează începerea anului școlar pe 1 septembrie. Despre acest lucru a vorbit directorul Departamentului Educației, Oksana Sakrier, la postul de radio ucrainean Cernăuți. Totuși, în cazul unor pene de curent pe termen lung, anul școlar poate fi prelungit până în vară. Aceasta este modalitatea planificată pentru desfășurarea cursurilor în regim de prezență fizică.
“Nu i-am pregatit pe copiii, care au trecut printr-un alt an greu de razboi, că în luna august se va relua învățământul în școală. Copiii ar trebui să se odihnească vara. Mulți părinți au planificat excursii pentru luna august. Pe hârtie putem trece începutul învățămnâtului pe luna august. 15, dar nu vorbim despre faptul că toți copiii vor putea fi prezenți la ore, de aceea începem în septembrie și îi pregătim pe copiii pentru ceea că din cauza penelor de curent vor trebui să învețe în luna iunie”, a spus Sakrier.
Sakrier a mai transmis că școlile din regiune iau în considerare posibilitatea de a combina vacanțele de toamnă și primăvară, dar și de a încheia anul de învățământ, în special, în iunie sau iulie.








