„Oamenii de știință din Republica Moldova și România” vor implementa peste 60 de proiecte bilaterale de cercetare, care acoperă domenii precum sănătate, cultură, climă, hrană sau bioeconomie. Valoarea tuturor proiectelor se ridică la zece milioane de euro, au anunțat sâmbătă, 23 august, la Chișinău, ministrul român al Educației, Daniel David, împreună cu omologul său, Dan Perciun.
Potrivit ministrului de la București, cele 62 de proiecte se adaugă altor 38 aflate în derulare.
„Sunt proiecte de cercetare complexe, adică lucruri cu care ne confruntăm astăzi și probleme cu care ne confruntăm și în România, cu care vă confruntați și în Republica Moldova, cărora încercăm să le căutăm soluții. Convingerea noastră este, dacă lucrăm împreună, punem competențele împreună, reușim să găsim soluții inovative, poate disruptive pe alocuri, prin care să reușim nu doar să rezolvăm probleme, ci să progresăm în acest proces”, a declarat Daniel David.
Proiecte româno-române
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a precizat că, în ultimii patru ani, cercetătorii de pe ambele maluri ale Prutului au implementat sau realizează 100 de proiecte în total.
„Este o inițiativă foarte importantă, o dovadă a colaborării tot mai strânse pe sectorul cercetării între țările noastre și un rezultat palpabil pentru cercetătorii din Republica Moldova. Inițiativa asigură acces pentru cercetătorii noștri la infrastructura de cercetare din România pentru a participa în aceste proiecte comune și a-i face mai puternici, mai buni, cu șanse mai mari să accesăm ulterior, la fel împreună, proiecte europene de cercetare. Ambiția noastră este să deschidem finanțarea europeană semnificativă pentru cercetători din R. Moldova, iar aceste proiecte bilaterale sunt o bună ocazie pentru a ne crește capacitățile”, a spus ministrul Dan Perciun.
Reeducare pentru „ruși”
Tot la conferința de presă, ministrul de la Chișinău a reiterat că, prin colaborarea dintre Republica Moldova și România, 200 de elevi vorbitori de limbă rusă participă la o tabără în Iași, unde au oportunitatea să își îmbunătățească competențele lingvistice și să descopere România.
De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, peste 100 de profesori care predau limba română în școlile cu predare în limba rusă merg la universități din România pentru a-și perfecționa metodele didactice.








