România devine prima țară din Uniunea Europeană care va achiziționa sistemul antiaerian Iron Dome. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a semnat un acord în valoare de 2 miliarde de euro cu compania israeliană Rafael!
Această achiziție este considerată esențială pentru România, având în vedere contextul regional tensionat și necesitatea consolidării capacităților defensive, în special în domeniul antiaerian. România a semnat, pe 18 iulie 2025, acordul-cadru pentru achiziționarea sistemelor de apărare antiaeriană similare Iron Dome, de la Rafael, a informat MApN.
Primele echipamente, livrate în 3 ani
Acordul-cadru include semnarea a trei contracte subsecvente, prin care vor fi cumpărate șase sisteme integrate antiaeriene SHORAD-VSHORAD, un sistem de instruire și formare, un simulator pentru evaluarea operatorilor VSHORAD, șase sisteme SHORAD și șase VSHORAD, cu muniție, instruire și suport logistic. Sistemele furnizate de Rafael conțin rachetele Derby și Spyder, similare celor utilizate în faimosul sistem Iron Dome israelian.
Valoarea totală a achiziției este de 10,33 miliarde lei fără TVA, aproximativ 2,038 miliarde euro fără TVA. Acordul-cadru va avea o durată de 7 ani, primele două sisteme VSHORAD urmând să fie livrate în termen de 3 ani de la semnarea primului contract subsecvent, conform Libertatea.ro.
„Programul de înzestrare «Sistem integrat de arme SHORAD-VSHORAD» urmărește echiparea armatei cu armament avansat, destinat protecției împotriva amenințărilor aeriene, inclusiv drone și rachete de croazieră. Sistemele SHORAD-VSHORAD oferă o combinație optimă de mobilitate, eficiență și integrare în rețele defensive moderne, fiind compatibile cu cerințele NATO”, au declarat reprezentanții MApN într-un comunicat oficial.
Licitație restrânsă
Achiziția, pentru care Parlamentul României a acordat aprobarea prealabilă, conform legislației specifice, a fost realizată printr-o procedură competitivă (licitație restrânsă), ce a inclus condiția achiziției internaționale, cu obligația integrării prin cooperare tehnologică și industrială în industria națională de apărare. Procedura a fost publicată în SEAP și JOUE în noiembrie 2023.
După anunțarea rezultatului către participanți și expirarea termenului legal pentru semnarea acordului, conform art. 59 din Legea 101/2016, au început demersurile pentru semnarea contractului cu Rafael Advanced Defense Systems Ltd, desemnat câștigător.
Cum a câștigat Rafael în fața MBDA și Diehl
Rafael a ieșit învingător în fața altor doi mari producători: MBDA (Franța) și Diehl Defence (Germania). Surse din domeniu susțin că MBDA a oferit un preț cu 80% peste bugetul alocat, iar Diehl Defence a depășit și el bugetul, însă într-un procent neprecizat și neacceptabil. Ambele companii au propus soluții tehnice superioare, inclusiv radare Ground Master și IRIS-T, dar mult mai costisitoare. În plus, MBDA ar fi fost dispusă să transfere tehnologie și să producă chiar în România aceste radare, conform Monitorului Apărării.
Pe de altă parte, oferta Rafael, deși mai puțin performantă în anumite componente și cu unele dificultăți în integrarea rachetelor Spyder și Derby, a fost singura care se încadra în limita financiară impusă de Ministerul Apărării.
Data semnării contractului cu Rafael
Potrivit ministrului apărării, Ionuț Moșteanu, contractul va fi semnat în toamna anului 2025, după finalizarea corespondenței și a ultimelor verificări tehnice și administrative. Această achiziție rămâne o prioritate strategică pentru România, având în vedere tensiunile regionale și necesitatea consolidării capacităților antiaeriene.






