După izbucnirea scandalului „azilelor groazei”, care a scos la iveală abuzurile și condițiile insalubre în care erau ținute zeci de vârstnici și persoane cu dizabilități în centre sociale, tema protecției celor vulnerabili a devenit una centrală în dezbaterea publică și politică din România.
Invitată la emisiunea „Studio politic” difuzată de Digi24, deputata Oana Țoiu a subliniat că acest moment ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru întreaga clasă politică și pentru instituțiile statului. Ea a atras atenția asupra faptului că lipsa unor mecanisme clare de control și a unei finanțări corecte a dus la degradarea sistemului și la expunerea beneficiarilor unor tratamente inumane.
„Realitatea este că marile instituții care țin adulți, adulți cu dizabilități ar trebui închise cu totul, nu imediat. Ca să se facă transferul spre păstrarea în familie acolo unde este posibil, păstrarea în comunitate și în niște spații mai mici, cu un număr mai mic de oameni unde există replicarea comunității. Aici sunt două lucruri care s-au întâmplat: unul dintre ele este că trebuiau deja închise toate centrele mari pentru persoanele cu dizabilități. România are și niște angajamente internaționale pentru asta. Trebuiau deja de anul acesta să nu mai primească nicio subvenție publică și Parlamentul a votat continuarea acestui deadline. Noi am votat împotrivă”.
Dacă marile centre pentru persoane cu dizabilități trebuiau închise și dacă subvențiile pentru centrele rezidențiale nu mai trebuiau acordate începând din acest an.
România a inițiat procesul de dezinstituționalizare a adulților cu dizabilități în 2015, ca stat semnatar al Convenției ONU. Implementarea s-a făcut însă lent și fără un cadru legislativ adecvat. Prin PNRR și prin Strategia națională aprobată la 19 decembrie 2022, guvernul și-a asumat accelerarea acestui proces până în 2030.
La 31 decembrie 2020, în țară existau 453 de centre rezidențiale publice, dintre care 85 aveau peste 50 de beneficiari. Strategia prevede restructurarea și reorganizarea acestor centre, nu închiderea lor, precum și integrarea treptată a persoanelor în comunitate.
OUG 69/2018 stabilea reducerea treptată a finanțării de la bugetul de stat pentru centrele mari, până la eliminarea completă în 2022. Această prevedere a fost însă abrogată în 2021 prin OUG 114, pe fondul pandemiei. Ulterior, Legea 7/2023 a introdus noi ținte și a condiționat finanțarea de îndeplinirea indicatorilor-cheie de performanță privind dezinstituționalizarea.
Astfel, reducerea anuală de 25% nu mai este în vigoare. Finanțarea de la bugetul de stat continuă, dar este corelată cu respectarea țintelor asumate (de exemplu, reducerea cu 32% a numărului persoanelor instituționalizate până în 2026 și cu 10% până în 2030).
În paralel, prin Legea 34/1998, ONG-urile care administrează unități de asistență socială pot primi subvenții, dar menținerea centrelor rezidențiale mari pe lista celor eligibile este considerată un obstacol în calea dezinstituționalizării.
Declarația Oanei Țoiu este parțial adevărată. Centrele rezidențiale mari nu trebuiau închise, ci restructurate pentru a nu depăși 50 de locuri. România și-a asumat acest proces încă din 2018, dar implementarea reală începe abia din 2024, cu finalizare estimată în 2030. Finanțarea de la bugetul de stat nu a fost sistată, ci condiționată de îndeplinirea obiectivelor asumate. În schimb, centrele de plasament sunt cele vizate pentru închidere și eliminarea subvențiilor.
