Fostul ministru al turismului, Elena Udrea, rămâne în penitenciar după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea de revizuire a pedepsei de șase ani de închisoare primită în dosarul „Gala Bute”. Udrea este încarcerată din iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria, unde fugise înainte de confirmarea condamnării. Aceasta este a opta oară când instanța respinge o astfel de solicitare a sa. Decizia Înaltei Curți este definitivă, deși din completul de cinci judecători doi au fost pentru admiterea cererii de revizuire.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 și condamnată definitiv în iunie 2018, însă a fugit în Costa Rica înainte de pronunțarea sentinței. După o decizie a Curții Constituționale privind nereguli la constituirea completurilor de cinci judecători, condamnările din dosarul „Gala Bute” au fost suspendate, iar Udrea s-a întors în România. În aprilie 2022, Instanța Supremă i-a confirmat pedeapsa de șase ani pentru luare de mită și abuz în serviciu.
Prejudiciul din dosar este estimat la aproximativ 3 milioane de euro, bani care ar fi fost deturnați către Elena Udrea, organizația PDL București sau alte persoane implicate.
Redăm minuta instanței
„134/1/2024 – Minuta deciziei penale nr. 33 În majoritate, Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 691 din data de 12 decembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 2669/1/2023. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2024.
Cu opinie separată, în sensul admiterii apelului declarat de revizuenta Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 691 din data de 12 decembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 2669/1/2023, al desfiinţării, în parte, a sentinţei penale atacate, al admiterii în principiu a cererii de revizuire formulate de Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1532/1/2015, definitivă prin decizia penală nr. 93 din 05 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2303/1/2017, precum şi împotriva sentinţei penale nr. 45 din 02 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în dosarul nr. 5230/2/2017, definitivă prin decizia penală nr. 232/A din 11 iulie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 5230/2/2017 şi al trimiterii cauzei la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea rejudecării după admiterea în principiu a cererii de revizuire prin raportare doar la temeiul prevăzut art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală.
Cu opinie separată, în sensul admiterii apelului declarat de revizuenta Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 691 din data de 12 decembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 2669/1/2023, a desfiinţării, în parte, a sentin?ei penale atacate, a admiterii în principiu a cererii de revizuire formulate de Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1532/1/2015, definitivă prin decizia penală nr. 93 din 05 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2303/1/2017 şi a trimiterii cauzei la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea rejudecării după admiterea în principiu a cererii de revizuire prin raportare doar la temeiul prevăzut art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală”.