Autoritatea Palestiniană (AP) a acuzat miercuri armata israeliană că a tras cu „gloanțe reale” asupra unor diplomați străini – printre care și români – care participau la o vizită organizată de AP în Jenin. Potrivit agenției AFP, ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a anunțat că ambasadorul Israelului la Paris va fi convocat, ca urmare a acestor tiruri „inacceptabile” desfășurate în Cisiordania ocupată împotriva unei delegații diplomatice ce includea reprezentanți din Franța, România și alte state.
Ministerul palestinian de Externe a publicat o înregistrare video în care apar două persoane în uniforme israeliene amenințând cu arma un grup de diplomați. În data de 21 mai, la intrarea în tabăra de refugiați din Jenin, aflată în teritoriul palestinian ocupat, armata israeliană ar fi deschis focul asupra unei delegații formate din 35 de ambasadori, consuli și diplomați.
Un jurnalist al AFP aflat în apropiere de locul incidentului a relatat că a auzit mai multe focuri de armă și a filmat mai apoi mai multe mașini diplomatice părăsind zona în grabă.
Potrivit unor surse diplomatice, la vizită au participat diplomați din China, Japonia, Mexic, dar și din numeroase state europene, inclusiv din Franța, Olanda și România.
Într-un comunicat oficial, Ministerul palestinian de Externe a condamnat „în cei mai fermi termeni această crimă odioasă comisă de forțele de ocupație israeliene”, afirmând că acestea „au tras direct cu gloanțe reale asupra unei delegații diplomatice acreditate în Palestina” aflate într-o vizită pe teren în guvernoratul Jenin.
Ministerul a catalogat incidentul drept „o încălcare flagrantă și gravă a dreptului internațional”.
Armata israeliană susține că a tras focuri de avertisment
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au recunoscut miercuri că au tras focuri de avertisment, susținând că delegația diplomatică „s-a abătut de la traseul aprobat” în timpul unei vizite autorizate de Autoritatea Palestiniană în Jenin.
„Delegația a părăsit itinerariul aprobat și a intrat într-o zonă neautorizată”, a transmis armata israeliană într-un comunicat.
„Militari aflați în zonă au tras focuri de avertisment pentru a-i determina să plece”, se mai arată în declarație.
Armata a adăugat că „regretă neplăcerile cauzate” și a anunțat că va discuta „în curând cu diplomații implicați”.
Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, a calificat drept „inacceptabile” focurile de avertisment trase de armata israeliană asupra delegației diplomatice în Cisiordania ocupată.
„Cerem Guvernului israelian clarificări imediate cu privire la acest incident. Amenințarea diplomaților este inacceptabilă”, a scris șeful diplomației italiene pe platforma X.
Reacția României
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că, în urma incidentului de securitate din Jenin, a avut loc o discuție urgentă cu ambasadorul Israelului la București. În cadrul convorbirii, autoritățile române și-au exprimat „îngrijorarea deosebită” și au cerut clarificarea circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
„În urma incidentului de securitate petrecut miercuri, 21 mai, la Jenin, Cisiordania, în care a fost implicat un grup de diplomați, oficiali palestinieni și jurnaliști locali, printre care se afla și șeful Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, MAE a ridicat subiectul într-o convorbire urgentă cu ambasadorul Israelului la București, în care a fost exprimată îngrijorarea deosebită față de acest incident și a fost solicitată clarificarea circumstanțelor în care s-a produs”, a transmis ministerul miercuri seară.
MAE a precizat că va continua coordonarea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene și partenere pentru a stabili exact ce s-a întâmplat și pentru a urmări rezultatul anchetei demarate de partea israeliană.
Reacția ONU și a altor state europene
Organizația Națiunilor Unite a condamnat miercuri tirurile israeliene din timpul vizitei diplomatice la Jenin și a cerut o „investigație amănunțită” din partea autorităților israeliene, potrivit AFP.
„Acești diplomați, inclusiv personal ONU, au fost ținta unor tiruri, fie ele focuri de avertisment sau nu – ceea ce este inacceptabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stéphane Dujarric.
Ministerul de Externe al Germaniei a solicitat la rândul său explicații guvernului israelian în legătură cu modul în care au fost trase focuri asupra unei delegații diplomatice în Cisiordania.
Olanda a condamnat și ea acțiunile armatei israeliene, iar ministrul de Externe Caspar Veldkamp a cerut clarificări, afirmând că „soldații israelieni au tras în apropierea unei delegații diplomatice din care făcea parte și un diplomat olandez”.
Reacții individuale ale unor oficiali europeni
Consulul italian Alessandro Tutino – „care este bine”, potrivit ministrului Tajani – se afla printre diplomații asupra cărora s-au tras focuri în apropierea taberei de refugiați din Jenin, a mai precizat șeful diplomației italiene.
Ministerul spaniol de Externe a condamnat și el „ferm” acțiunile armatei israeliene.
„Ministerul anchetează tot ceea ce s-a întâmplat. Un diplomat spaniol era în grupul vizat, este în siguranță. Suntem în contact cu alte țări implicate pentru a formula un răspuns comun față de ceea ce considerăm o acțiune inadmisibilă”, se arată în reacția transmisă de MAE spaniol agenției AFP.








