La data de 15 mai 2024, Consulul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, însoțită de Nicolae Dan Constantin, ministru plenipotențiar, și de Laurențiu Claudiu Ciocan, consul general de carieră, a primit la sediul oficiului consular o delegație din cadrul organizației “Inițiativa celor Trei Mări – Ucraina” (I3M-UA), condusă de Andriy Smorodin, președintele organizației. Alături de acesta, au fost prezenți Ilya Koch, consulul onorific al Letoniei online, Yevhen Sokol, rector al Institutului Politehnic din Harkov, și Yevhen Shapran, director al Asociației Inovațiilor în Infrastructura de Transport din Ucraina.
Conform unei postări pe Facebook a Consulatului General, oaspeții au prezentat obiectivele platformei I3M-UA și au subliniat câteva dintre doleanțele abordate în contextul implementării unei agende în armonie cu obiectivele de dezvoltare ale Ucrainei.
Șeful misiunii a exprimat recunoștința pentru vizită și a apreciat interesul manifestat de Ucraina față de I3M în calitate de stat participant asociat. A adus în discuție potențialul I3M în susținerea politicilor UE în raport cu Ucraina și a dorit succes delegației în demersurile de implementare a proiectelor cu sprijinul partenerilor transfrontalieri, promovând cooperarea la nivel european în conformitate cu valorile și principiile fundamentale ale UE. “Inițiativa celor Trei Mări – Ucraina” își propune să faciliteze și să susțină aderarea Ucrainei la acest format de cooperare internațională.
Inițiativa celor Trei Mări reprezintă o platformă politică flexibilă și informală la nivel prezidențial, ce adună cele 12 state membre ale UE situate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia). Scopul acestei inițiative este să promoveze convergența și coeziunea, în timp ce reduce decalajul de dezvoltare economică între diversele zone și state membre ale UE, prin îmbunătățirea interconectivității în regiune, în domenii precum energia, transporturile și tehnologia digitală.
Principiile fundamentale ale Inițiativei celor Trei Mări includ promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea relațiilor transatlantice.