Cătălin Drulă, președintele USR, a declarat că Klaus Iohannis a numit un număr mai mare de prim-miniștri de la PSD decât Ion Iliescu. El a menționat că președintele i-a comunicat că intenționează să-l numească pe Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru și că are deja o opinie formată în acest sens.
„Azi de întâmplă un record negativ. Klaus Iohannis tocmai a numit mai mulți prim-miniștri de la PSD decât Ion Iliescu. Este un moment rușinos pentru democrația românească. Este cea mai mare trădare a intenției electoratului. Electoratul a votat pentru modernizare, nu pentru stagnare, clientelism, speciali și găști de partid”, spune Cătălin Drulă.
Patru pesediști în mandatul lui Iohannis!
Din 2014 încoace, Iohannis și-a pus semnătura pe numirea la șefia Palatului Victoria a pesediștilor Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă.
Liderul USR consideră că stabilitatea invocată de Iohannis, Ciolacu și Ciucă „este de fapt stagnare”.
„Președintele ne-a transmis că-l va numi pe Marcel Ciolacu, că are deja o opinie formată și că nu consideră că o propunere făcută electoratului înainte de alegeri trebuie neapărat respectată pentru că fiecare parlamentar votează fără un mandat imperativ. Deci acesta e un mesaj că poți spune orice în campanie și nu contează ce faci după. Am avut un scurt dialog, 15 minute”, încheie Drulă.