Claudiu Târziu (AUR) îi cere lui Iohannis să ia în calcul efectele „devastatoare” produse de seceta prelungită pe teritoriul României.
„Urmând exemplul gestului de solidaritate necondiționată și complet dezinteresată prin care ați acceptat donarea unui sistem defensiv Patriot statului vecin, aflat în mijlocul unui război de apărare a teritoriului național, luând în considerare imperativul de stabilitate a României în contextul geopolitic actual, în care orice dezechilibru de natură economică, socială sau politică poate favoriza imixtiunea agenților de influență ai adversarilor alianței euroatlantice, cunoscând efectele devastatoare produse de seceta prelungită care se manifestă pe teritoriul României în ultimii ani, având la dispoziție datele publice despre starea de degradare avansată în care se găsește sistemul de irigație la nivel național, vă solicităm să promovați și să propuneți spre aprobare în CSAT un Act de donație al unui Sistem Național de Irigații sau alocarea unui buget egal cu suma de 1 miliard de USD către Ministerul Agriculturii din România, care să acopere nevoile de apărare a patrimoniului agricol al României în fața efectelor devastatoare provocare de secetă”, scrie europarlamentarul AUR pe Facebook.
Târziu îi propune lui Iohannis și inițierea unei dezbateri publice în legătură cu acest proiect, pentru a avea „o imagine concludentă relativ la modul în care societatea civilă privește proiectul nostru”.
Klaus Iohannis a convocat joi CSAT
Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAȚ), care va avea loc joi, 19 septembrie 2024, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni.