Președintele Iohannis a transformat PNL într-o cazarmă timorată, unde ordinele se execută, nu se discută. Viața democratică a celui mai vechi partid din România seamănă, azi, cu o animația delirantă a membrilor unei secte fondată în jurul cultului Comandantului Suprem. Cu gândul la sinecura proprie, nimeni din conducerea partidului fondat de Brătieni nu îndrăznește să discute liniile strategice greșite impuse de regimul Iohannis: securism, cezarism, globalism
Pentru un Plăvan-Suveran îndepărtat de popor și rupt de realitate, orice discurs național și orice pledoarie vie pentru libertate reprezintă astăzi o erezie. Nici adevărul, nici hărnicia și nici România lucrului bine făcut n-au prosperat sub regimul Iohannis. Dimpotrivă. Țara a continuat să fie abandonată de tinerele generații care-și caută peste hotare un trai mai bun.
Iohannis a devenit sinonimul sfidării la adresa omului de rând. În plină epidemie virală, când românii mureau cu miile, Măria Sa flexa o crosă de golf și îndruga minciuni sfruntate, schițând zâmbete fade și debitând eterne platitudini către presa cumpărată sau obedientă.
Nu voi discuta indecența unui lider care vizitează obiective turistice (piramidele din Egipt) atunci când cei care-i plătesc salariul n-au parte de tratamente medicale și nici măcar de niște hapuri de bază. În cuvintele unui profesor universitar, Iohannis s-a dovedit „ahtiat după lux, incapabil să rostească o frază care n-a fost scrisă în prealabil pe hârtie, leneș, autoritar, viclean, răzbunător, meschin, ignorant, cinic, amoral”.
N-am să comentez nici partizanatul strident și susținerea fanatică oferită lui Florin Cîțu, pe care nu s-a sfiit să-l umilească după doar câteva luni de mandat. Spun doar atât: K.W.I. n-a avut reflexul elementar de-a respecta prevederile Constituției României:
A condus diplomația română cu amatorism provincial, neglijând românii din marea Diasporă și din vecinătatea imediată (Serbia, Ucraina, Ungaria, Republica Moldova), fără să bifeze vreo realizare palpabilă pentru economia, demografia sau cultura națională.
- N-a catadicsit, de atâtea dăți, să facă un minim briefing de presă la plecarea sau revenirea în aeroport. Și-a aruncat, în schimb, paltonul pe capota unei mașini de protocol.
- A refuzat cu abjectă condescendență orice dezbatere electorală în anul 2019, când știm că esența democrației este dialogul.
- N-a informat poporul român cu privire la acordurile bilaterale încheiate cu alte țări.
- N-a exercitat niciodată rolul de mediator între partide, încălcând litera și spiritul Constituției.
- A avut mai întotdeauna un program de pensionar care n-a depășit 1-2 ore de întâlniri protocolare, fără relevanță pentru frământările românilor.
- Nu și-a asumat nicio decizie dificilă și nicio înfrângere evidentă. Dimpotrivă: a demonizat vocile care l-au criticat.
- A sfidat milioane de creștinii care s-au dus la Referendumul pentru familie, numindu-i infatuați. A îmbrățișat agenda neomarxistă împotriva convingerilor copleșitoarei majorități a cetățenilor români, care văd în creștinism o busolă morală pentru lumea civilizată.
- A tolerat imixtiunea gravă a serviciilor în viața politică a partidelor.
- A aprobat îndatorarea enormă a viitoarelor generații, a încuviințat nepăsător prăbușirea demografică a României, amânând orice proiect de reformă constituțională și teritorial-administrativă.
- A privit cu nepăsare la transformarea României educate într-o Românie la „fără frecvență”.
- N-a avut niciun obiectiv de țară, de unde și bâlbele enorme, la final de mandat, pe tema Schengen.
- A ucis atmosfera de libertate și dialog democratic în sânul Partidului Național Liberal care l-a trimis în două rânduri la Cotroceni.
De aproape zece ani, Klaus Iohannis a transformat lenea în sfidare și prostia într-o veritabilă politică națională. Iată de ce cred că, simbolic vorbind, el este groparul democrației din România.
Mihai Neamțu
